 |
|
 |
|
Apostu Mihai
Administrator
Data inscrierii: 19/Mai/2007
Mesaje: 190
Localitate: vaslui
|
|
 |
|
 |
|
 Trimis: 10/09/2007 10:56 Titlul subiectului: sedinta nr.9/Dorin cozan |
 |
|
Trimis: 08/09/2007 12:58 Titlul subiectului: materiale ptr sedinta nr. 9-16.09.2007
--------------------------------------------------------------------------------
A FOST ODATÃ UN ZID
nu uita: cel mai bun prãdãtor, singurul cu un solitar suflet ºi sute de braþe, se miºca mut ca un gol ºi golul era la mine ºi eu în el. toate prin el s-au desfãcut –ochiul tãu de al meu, gâtul meu de limba ta, genunchii de rotire, rotirea de talpã ºi libertatea, mai ales libertatea de a muºca din tine, al meu trup întors acasã din cer
tu eºti cu mine întotdeauna ºi toate oasele, mirosurile mele, ale tale sunt. mã þin de gura ta ºi omenirea toatã se topeºte în gurã, ºi urcã. odatã am urcat pânã aproape de moartea nisipului. oare, acum, îndată ce un singur inel braþele noastre strânge rãu, ni se va da drumul? dacã voi, piatrã fiind, ºtiþi sã daþi din aripi deasupra voastrã, cu atât mai mult se vor despãrþi apele mãrii deasupra noastrã ºi vom trece, vom trece dintr-un trup al plajei în altul, din altul în acelaºi ºi apoi, în ideea de altceva sau de cu totul altul extraordinar de plãcut ºi tot aºa ºi tot aºa
dar, maestre, de când am crescut în suflet þin în palme cerul ca pe un craniu ºi se miºcã
ºi tu, câte membre ai?
FLOARE AMETIST
eu sunt o apã care se tulburã în faþa ta pentru cã tu calci pe apã foarte elegant
când treci tu eu mã despic într-un fluviu de pãsãri cu aripi din plante tãmãduitoare
atunci sufletul meu s-ar pune cu umãrul jos sã vorbeascã cu rotula ta surâzãtoare
de fapt, ar rãmâne mut-aproape-cãscat la curcubeul izbit de caria molarului tãu numinos
ºi atunci trupul meu se tâmpeºte înaintea zvonului cã tu ai avea un trup violet, de mãtase, ºi încã unul, dezvelit, din carne ºi oase
dar, iubita mea, atinsã cu degetul mic - deget care mi s-a topit ºi a curs în el însuºi –
eu chiar sunt învãþãtorul de dragoste proorocit de tresãrirea genelor tale ºi a cromozomilor tãi
când nimic nu era eu eram acolo ºi tot acolo se fãceau luna, soarele, patrafirele, din ale tale sfinte pãpuºi
am supravegheat personal sã avem unghiile identice ca statuile `nalte, antice
dar, iubita mea, noi nu încãpem în aceeaºi tristeþe. ne vom plictisi periculos în zilele creþe!...
ºi totuºi, sã fim cu bãgare de seamã: dacã unul din noi va muri fizic, ceea ce e o chestiune de mecanicã cuanticã elementarã, cine pe cine va strânge primul în braþe de extrem demult?
ZIUA MONARHULUI
dacã ai ºti cum îmi car prin oraº jumãtatea de fluture
cum o salt din umãr cum ridic ochii sã rãspund cu respect domnule înger de la circulaþie
doamnã pãstaie, aveþi grijã, vã cade o boabã de suflet
frate bec, frate bec, nu mai vezi lumea?
domniºoarã fluture, vã doresc o zi fantasticã în shopping mall
domniºoarã fluture, sunteþi adorabilã astãzi
un dasein minunat, vrãjitor
dar mã întind la vorbã cu dvoastrã ºi ziua tãierii trebuie sã înceapã
ziua chibritului a fost ieri. am mers la piaþã sã mai strâmtez coroana de spini a evei iar biciuºca cu plumbi a casei s-o dau la vopsit, o vrea violet ºi puþin mai elasticã. spre farmacie am aprins un chibrit la spate. jumãtatea mea de fluture a întors irisul violet cãtre irisul meu de câine pânã am înghiþit chibritul rânjind unul la altul. ºi copacii rânjeau unul la altul, apoi cãtre Monarh:
-o zi bunã, domn Monarh. o zi bunã, domn Monarh... rânjiþi ca cãmila, se zambili cãtre ºirul dumnealor irisul mãriei sale. violetul din mine se simþi rãzbunat, fericit ºi etern
dar astãzi toate mâinile lucrurilor tac. iatã cum
în faþa mea o mânã de fluture dezveleºte o pãdure de iriºi înalþi. fiecare iris este o pãdure ºi fiecare pãdure o frunzã. frunzele sunt fluturi care respirã un aer de fluture, fin. ºi destul de înalt. toate sunt minunate aici, în freamãtul lor ºi în viul lor. când îºi iau zborul mã simt gol ºi dau sã mã ascund. tocmai atunci mã strigã voios mãcelarul:
- intraþi, intraþi, nu dureazã mult minunea asta
ºi el, cu mâna lui de fluture, mã crestã uºor pe irisul violet
SANDY, SÃ ASCULÞI DE ZÂNA. NE ÎNTOARCEM
doi zece, doi zece, aici alpha. Unicornul la ora 9. repet: Unicorn la ora 9. fiþi gata! pare rãnit. se miºcã spre strada zânelor. nu-l scãpaþi din ochi! îl vrea viu, Acasã. repet: viu, Acasã! mã auzi, bravo one?
aici bravo. îl vãd. are o mascã albã. se miºcã repede. se miºcã în cerc. parcã zboarã. are un laser, clasa M. m-a vãzut. îl pierd. îl îngheþ, alpha?
OK
Sandy, închide teveu. e timpul sã dormi. sã dormi sã dormi
sã dormi
sã visezi
dormi sandy
sunt aici, acum, aici, în
spatele tãu. mã miºc
odatã cu tine.
nu pot altfel
altfel mor ºi murim amândoi
- spune-mi o poveste, unicornule. vreau povestea poveºtilor. mami nu vrea. eu vreau de la tine povestea cu zâna cea bunã
când ea a coborât pe pãmânt
când ea a coborât pe pãmânt
eu eram umbra ei
ba eu eram umbra ei
nu, ea era umbra pãmântului
ea era umbra piramidelor ºi tot ea
ea era focul apa ºi cercul
ºi cercu?
da, cercul cuvintelor
ºi eu eu
nu, eu
bine, tu
eu eram în sufletul ei
eram.....cum sã-þi spun? eram
pãmântul
deci, ea era umbra ta
da
ºi nu te vedea?
nu
era frumoasã?
ihi
ca tine
ca mine
ca bravo one
ca aerul
ca mâna lui Dumnezeu
ca aceastã încãpere a ta în care þi se vãd, înºirate,
cãmãºile, vesta, cascheta, genunchierele, rolele cu zburãtoare
ºi celelalte mãºti ale rãului
da de unde ºtii cum era? tu n-o vedeai pe ea. de unde ºtii?
de la început
de la început ºtiu
fix din vârful irisului celui care priveºte încoace
ne vezi, sandy, cu capul în jos?
NUMELE TRANDAFIRULUI
închide ochii. respirã
lasã mâna sã cadã pe mâna mea
sã cadã pe fildeº ca o lovire de pasãre ca un sãrut
do mi do mi
ascultã
în tine îºi face loc o piatrã caldã, o piatrã care tremurã
cãzutã parcã din cer din ochiul lui Dumnezeu
ascultã
trupul tãu creºte îºi face loc în mine
ascultã cum urcã împingând uºor câte o coastã
pieptul, clavicula ºi cum,- vezi?- prin oasele braþului în vârful degetelor
lasã mâna sã cadã
do mi do mi do sol mi do sol mi
tremurã un trup al tãu sau al meu
ºi se întinde ca un val pânã la ochiul lui Dumnezeu ºi înapoi
îl trage înãuntrul ochiului în vârful buzelor
în umãr odatã cu venele cerului – tu ºtii cum se deschid la atingerea gurii tale ca un trandafir rece, de carne-
lasã mâna sã cadã pe nisipul gândurilor noastre ºi scrie cu degetul dragostei aplecat
do mi sol do mi sol re la re la do
acum deschide ochii. spune-mi ce vezi acum în gura mea îndelung rãbdãtoare
„TRUPUL VORBEªTE TRUPULUI”
mica mea pasagerã, fiinþa mea a înserat
s-a fãcut dulce-roºie cu mireasmă de rodie
mâna mea stângã se topeºte- ea voieºte nu eu- dupã gâtul tãu pufos
se-ntinde sã moarã
dreapta face un semn de-nchinare veºnicei tale clipiri visãtoare
ºi-n aerul aspru dispare
ºi totul în mine se uitã pe sine ºi n-are scãpare
izbit ordonat de fâºia spectralã din felinare
º-atuncea, întorcându-þi bãrbia, lumea s-a oprit,
(n-a expirat)
a fâlfâit rezervatã ºi-am poftit-o sã ia loc
deºi între mine ºi tine ea nu-ºi mai gãsea rostul simþeam cã totul însuºi are un rost
pânã ºi bumbul cãmãºii tale pe jumãtate scos pânã ºi aerul
era mai bun era mai curios
venea ºi pleca
de la pânã la bãrbia ta, foarte frumos teribil de diplomat
când totul s-a miºcat din nou, cãtre sine, m-am înseninat în cot,
unde cotul tãu m-a înþepat
pânã în inimã s-a luminat, º-a fulgerat
niºte stele mai siropoase
pe care le-am plimbat
o vreme prin cerul gurii ºi pe urmã le-am ingerat,
cu ochii cãtre urechea ta stângã þuguiat
fiinþa mea înnoptase de-o vreme ºi puteai în mine tãia orice cuvânt
foarte frumos de la pânã la os
iar tu despicai societatea în douã, cei care-au îndrãznit sã te iubeascã de buza de jos, cei care nu,
de cea de sus.
ºi când aproximativ se lipeau, unii, tânjind cãtre raiul sau iadul celãlalt, se-aruncau
eu închideam ochii ei
se rostogoleau
ca firimiturile la picioarele tale
eu, buzele, surâdeam ca lazãr, sãracul,
c-un cãlcâi în sus, cu altul, întors, foarte diplomat, dar ºi foarte cumplit de nesãrutat
ºi vrusei – ºi-acuma tot vreau- sã ºtiu dacã umbrele se mai þiu
fiindcã te-ai fãcut mai luminoasã mai dragoste
în ºi cu mine, aºa, clarã ºi distinctã ºi tot mai fãrã de trecere, mica mea dansatoare
DIMINEAÞA, FRAGII DISPÃRUSERÃ
da, te duc în braþe pânã în aºternut
am încuiat uºa, da, am plãtit
am pus bagajele noastre unul peste altul în colþ
afarã nu mai e nimeni nu e nimic la fereastrã – cum ar spune poetul -
în douã secunde pun apa pe foc
ºi te spãl pe picioare
cât timp stai pe marginea albicioasã a patului oferind din picior
pânã e gata masa pânã aprind lumânarea albastrã
spune-mi cât de mult vrei acasã
acasã e un cuvânt superb mai ales cum îl stâlceºti tu în silabe
ca ºi fericirea, printre altele
eu vreau ºi mai mult – ba eu - dar nu ºtiu ..cred cã ºi Dumnezeu vrea acasã la noi
nu-l vrei pe Dumnezeu în noaptea asta? bine, nu-l ..îl dau deoparte cu beþigaºul ãsta apãsând în jar
nici dacã zicem cã Dumnezeu e câine? nici
..
auzi, vrei niºte fragi? numai unul, restul pumnului, dupã cinã
..
ce picioare frumoase ai
de asta îl ºi întinzi aºa, ca ºi cum eu nu am mai vãzut eu aºa minunãþii, niciodatã
sã-l bãgãm înãuntru, acum dreptul, dreptul, mã, dumnezeule
nu mã privi aºa, nu plec nicãieri
hai sã mâncãm
mâncãm pe genunchi tot ce avem mai bun – nu, nu uit fragii, la urmã-
trebuie sã ne grãbim puþin, se stinge lumânarea ºi plictisim cititorul
aº vrea niºte apã rece. din pumnii tãi. mai dã-mi.. sunt niºte pumni deosebit de reuºiþi. mulþumesc
..
dang dang, dang.. auzi, tu crezi ca e doar în capul meu dangãtul ãsta?
.. da, mulþumesc la fel
vino mai aproape.. îmi place sã te miros prin pãr, cu ochii închiºi...da sã ºtii cã se aude ºi din capul tãu, da mult mai frumos, mai liniºtit
..
..
propun sã adormim uitându-ne pe fereastrã ºi numãrând oile.
oi? la cabanã, în vârful muntelui,
dragã?
bine, fãrã oi
..
da, mã
asta e, soarta..
da, mã..
PASÃREA AMAR
degetul de care mã þii, îl voi tãia
degetul de care mã þii, îl voi tãia, a spus mâna
deasupra genunchiului, aºa a spus mâna de liliac
dacã eu sunt acest liliac
tu eºti praful de pe picioarele mele
ºi dealul ãsta
ºi dealul de dincolo
stejarul de-acolo
ulmii ceia
ºi paltinii ãi doi petrecuþi
de care þâncul lovi fluierul de soc ºi
zburãtãcirãm toþi pasãrea
pasãrea amar
(nu trebuia sã iei lampa de la el, oricum va ploua)
a, ºi unul din ciobãneºtii ãia din stânã tot tu erai ba tu
aºa cum eºti, eu te vreau
pe sau la picioarele mele
deasupra fluierului
asupra genunchilor mei ca iarba asta cãlcatã
sau aia
culcatã de braþe roºii de bãietan
ocolind dâmburile negre ºi greierii
de fapt, degetul de care mã þii e arma mea secretã
dusã în sus, la mijlocul pieptului începe sã zumzãie
ca o frunzã
pe buze
e mortalã
nu te uita aºa, deja ai murit
(ºtii cã în pãdure este o unitate militarã
invizibilã
îhî
te poate frunzãri imediat, numai sã miºc din deget
ºtiu, indiferent ce pãdure are aºa ceva
înlãuntrul copacilor
ca niºte fluiere la urechea aplecatã a cerului)
uite-aici, în prisacã, aici
cântã pasãrea amar din aripa ei din fluierele ei
în ºira spinãrii tale
în ºira spinãrii mele
gata de dragoste
ca un picur cald de cearã
pe frunte
între sânul acesta
ºi
acesta
pe umãrul tãu cel drept
pe umãrul meu cel stâng
a
min
mi
la
la
mi
a
..
a
mi
la
la
mi
min
a
umãrul tãu cel stâng
plouã
pe umãrul meu cel drept
frunza, copacii
dealurile
pasãrea
pasãrea
pânã când somnul ne va despãrþi
ÎNGERUL RUGINÃ
coboarã seara peste sat
coboarã cu aripa strugure
ºi-i pâclã
ºi-i rece iarba ºi grasã
cineva mã strigã din casã
la masã, la masã
(cât e cald laptele ºi aburindã roata
de mãmãligã)
cât nu pârâie încã faþa lunii ca un zemos
eu mã culc la genunchiul copacilor
ºi ciocãnesc uºor ca sã
intru
sub limbile lor
coboarã seara peste sat
coboarã cu aripa strugure
ºi-i pâclã
ºi-i cumpãna grea
cât o coadã roasã de stea
iarã eu flutur ºi flutur
ochiul de apã rece-sticlos
mã privesc mã priveºte
cum unul pe altul îl creºte
un
þânc murdar cu ochiul de peºte
cu plânsul în gât, urinat
mã scuturã uºor de mâneca roasã
ochiul lui latrã la mine dar eu nu-l aud
de þipãtul frunzelor
coboarã seara peste sat
coboarã cu aripa strugure
strâng tare de gard ºi aºtept pocnetul stelelor
una câte una
sub epidermă
dar ele nu
nu
ele nu
nu se lipesc de mine ca ea
nu
coboarã seara peste sat
coboarã cu aripa strugure
trag fierul la poartã ºi încep sã dispar
mai întâi cu sufletul
ÎN NUMELE TRUPULUI
nu te poþi scufunda de douã ori în aceeaºi femeie. toate curg ca niºte ceasuri pe crengile sufletului. toate sunt una
dar ea, ea este ceva ca tãcerea de moarte. deasupra ei stã scris: spicul-de-grâu-în-stare-de-neascundere. în faþa ei este o faþã care vorbeºte neîncetat
eu sunt calea, adevãrul ºi poezia
dorin cozan
_________________
SITUL OFICIAL AL ASOCIATIEI CULTURALE "POESIS MOLDAVIAE" www.poesis-moldaviae.ro |
|
FAQ 
Mesaje private 
