 |
|
 |
|
Apostu Mihai Administrator


Data inscrierii: 19/Mai/2007 Mesaje: 190 Localitate: vaslui
|
|
 |
|
 |
|
Trimis: 03/03/2008 11:05 Titlul subiectului: e bine de stiut |
|
|
Cu drag am primit, cu drag ofer mai departe.
Se apropie iarăși primăvara cea plină de nuanÈÄ și parfum…, de măicuțele care încearcă să câștige o bucățică de pâine prin vinderea ghioceilor și a viorelelor la colț de stradă… Podoabele pădurii sunt adunate cu multă trudă și sunt așezate cu migală în coșulețe împletite din răchită spre a proteja gingășia petalelor…
Odată cu ieșirea ghioceilor apare la oraș bucuria primăverii…, încununată de minunata tradiție a dăruirii mărțișoarelor păstrată din moși, strămoși…
Aici, în societatea noastră înfloresc ghioceii, răsare aceeași primăvară…, doar măicuțele de la colț de stradă nu apar, iar persoanele feminine nu sunt protejate de norocul mărțișorului purtat cu-atâta mândrie și dragoste la piept…
Pe vremea școlii…, îmi amintesc că… băieții obișnuiau să dăruiască fetelor acest simbol, ca mesager al prețuirii, sau al dragostei purtate în taină… Noi, fetele, ne îmbujoram în momentul dăruirii… și răsplăteam fiecare dar, fie că era o floare sau era un mărțișor, cu un pupic pe obrăjor, sau chiar doi… Deși îmbujorarea împresura obrajii fetelor în momentul dăruirii, după pupicul primit, erau băieții cei care se îndepărtau înflăcărați…
Îmi amintesc, că ne era foarte greu să hotărâm care mărțișor o să îl purtăm timp de opt zile (de la întâi martie și până pe opt martie)…; de aceea, ca să nu supărăm pe nimeni, cel mai adeseori purtam la piept o mare de roșu împletită cu alb….de care erau prinse cu migală trifoiul cu patru foi, hornarii, inimioarele, fluturașii și fel de fel de alte motive, care de care mai drăgălașe… Nu frumusețea mărțișorului primit era lucrul cel mai important și nici măreția buchetului de flori…, ci simbolul prețuirii era cel care ne atingea atât de adĂąnc sufletul…
Pe data de opt martie se aflau o mare de oameni și flori în toate orașele țării. Mireasma primăverii plutea pretutindeni în jurul nostru… Fie că erau mărunții ghiocei, fie că erau narcisele, lalelele, zambile sau viorelele, toate ne aduceau senzația unei retreziri de după adormirea provocată de frigul și zăpezile iernii deja trecute… Profesoarele cele mai iubite ale școlilor aveau brațele ĂźncÄrcate de florile primăvăratece primite de la elevi…, iar mămicile erau cele mai prețuite ființe ale acestei zile… E adevărat că abea aici am aflat că această zi internațională a nevestei se sărbătorea doar în țările comuniste la acea vreme…., dar pot să spun că-n amintirea copilăriei mele a rămas o mare de suflet și de primăvară… Parcă doar așa simțeam că a sosit însfârșit primăvara…
Descoperind atâtea lucruri și legende minunate care ne povestesc despre frumusețile acestui eveniment unic, le împart cu drag cu toți cei care simt nevoia să le citească.
Mărțișorul este un obicei specific românesc, pe care nu îl regăsim la alte popoare. Doar în timp, tradiția marțișorului a fost preluată și de alte popoare de la sudul Dunării. Obiceiul dăruirii mărțișorului este moștenit de la daci și romani și își are originea în credințele și practicile agrare.
Prima zi a primăverii se sărbătorește de peste 8000 de ani.
Mărțișorul reprezintă firul răsucit din roșu și alb, și nu obiectul ornamental care se leagă de acest fir, care a fost adăugat ulterior mărțișorului. Acest simbol al împletirii roșu-alb se întâlnește și în tradițiile orientale. Roșul simbolizează principiul feminin (Shakti), iar albul simbolizează masculinitatea (Shiva).
Pe vremea dacilor mărțișoarele erau confecționate în timpul iernii și se purtau doar după ziua de 1 Martie. În urma descoperirilor arheologice făcute de-a lungul anilor au fost descoperite mărțișoare în diverse forme. Unele erau sub formă de pietricele albe și roșii înșirate pe o ață, fiind purtate drept talisman pentru a avea noroc și a ajuta vremii să se îmbunătățească. Altele constau din monede care erau atârnate de fire subțiri de lână în culorile alb și Ăźntunecat sau în culorile alb și roșu. Se presupune că tipul de monedă (aur, argint sau bronz) indica statutul social al purtătorului. Dacii credeau că aceste talismane aduc fertilitate, frumusețe și împiedică arșița să distrugă recoltele. Ele erau purtate până când începeau copacii să înflorească, ca apoi să fie atârnate de crengile lor.
La romani această sărbătoare era legată de sărbătorirea începutului de an, care pe acea vreme începea la 1 Martie, lună care purta numele zeului Marte, ocrotitor al câmpului și al turmelor, zeu care personifică renașterea naturii. Pe această zi se obișnuia să se dăruiască un fir roșu, care simboliza dragostea și fertilitatea, împletit cu unul alb, care reprezenta puritatea și de care, la început era legată o floricică. Mărțișorul consta dintr-un bănuț de aur spânzurat de un găitan* de mătase împletit cu fire albe și roșii, pe care persoana ce-l primea în dar îl purta la gât până când întâlnea cea dintâi roză înflorită, pe crengile căreia depunea apoi darul primit. Bănuțul însemna îmbelșugarea, firele albe și roșii ale găitanului* simbolizau fața albă precum crinul și rumenă ca roza, iar ofranda făcută reginei florilor era o salutare poetică adresată primăverii.
La sate se spune că așa cum va fi ĂźntĂąia zi a lui martie așa va fi toată primăvara și vara. După credința populară, cine poartă mărțișor va fi sănătos și va avea noroc. Mărțișoarele erau confecționate din două fire de lână, unul alb și unul roșu sau negru, care simbolizau cele două anotimpuri. Șnurulețul era făcut de soÈii și legat la gâtul și mâna copiilor. Atestările documentare din secolul trecut atribuie mărțișorului funcția de protector împotriva deochiului, iar șnurul împletit în alb și roșu avea puterea să alunge bolile. Mărțișoarele nu erau purtate doar de copii, ci și de tineri și adulți. Acest șnur era legat chiar și la coarnele vitelor din gospodărie sau la poarta grajdului, pentru a proteja gospodăria. Fiind vorba de început de an, era perioada în care oamenii simțeau nevoia să fie protejați. Ulterior, de acest șnuruleț roșu cu alb a fost agățată o monedă de argint sau de aur, sau chiar un medalion, îndeplinind funcția de talisman.
În unele regiuni se poartă mărțișorul până în momentul în care înfloresc trandafirii sau vișinii, pe ramurile cărora se depune. În alte regiuni, mărțișorul se poartă atât cât durează zilele Babelor sau chiar până la Florii. Prima babă începe pe 1 martie: baba de primăvară (baba semănatului), a doua începe pe 2 martie: baba de vară (baba muncii de vară), iar a treia pe 3 martie: baba de toamnă (baba culesului). Cum vor fi cele 3 zile, așa vor fi și cele trei anotimpuri sau până la Florii, când se scoate și se agață de crengile unui copac. Se crede că, dacă pomul va rodi, omul va avea noroc, iar atunci când mărțișorul este aruncat după o pasăre, purtătorul va fi ușor ca de exemplu pasărea. În alte regiuni ale țării, monedele desprinse de pe șnuruleț erau păstrate până la Sf. Gheorghe, când fetele își cumpărau cu ele caș proaspăt și vin roșu, pentru a fi îmbujorate cum ar fi vinul și albe precum cașul. Altă tradiție spune că în ziua de 1 martie fetele trebuie să se spele cu apa obținută din zăpada topită, pentru a avea tenul curat și luminos.
În Banat fetele adună stropi de apă sau nea de pe frunzele fragilor din pădure, ca să se spele pe obraji, rostind un descântec, al "dragobetului de dragoste" care sună astfel: "Floare de fragă/Din luna lui Mart/La toată omenirea să fiu dragă/Urăciunile să le desparți".
În Dobrogea mărțișorul se purta până la venirea berzelor, apoi era aruncat spre înaltul cerului ca norocul sa fie mare și înaripat.
În Moldova există zone în care fetele confecționează mărțișoare și le oferă aleșilor lor. Asta ca să nu se mai plângă domnii că ei nu au parte nici de o zi a lor și nici de o zi în care să primescă și ei mărțișoare.
Aromânii puneau mărțișorul în ajunul zilei de 1 martie (în seara zilei de 28 sau 29 februarie).
După unele tradiții, firul Mărțișorului (funie de 365 sau 366 de zile) ar fi fost tors de Baba Dochia în timp ce urca cu oile la munte. Asemenea Ursitoarelor care torc firul vieții copilului la naștere, Dochia toarce firul primăverii, la nașterea anului agrar.
Legenda Babei Dochia este povestită în zilele de azi în mai multe variante.
Una dintre ele ar fi că Baba Dochia, avea o fiică vitregă pe care nu o avea la inimă. Într-o zi de iarnă geroasă, Dochia i-a dat o haină extraordinar de murdară cerându-i să o spele la râu până devine albă ca zăpada. Pe măsură ce o spăla, haina devenea tot mai neagră. Înghețată de frig și cuprinsă de disperare, fata a început să plângă. Deodată a apărut un bărbat tânăr (Mărțișor) care i-a oferit o floare magică și a sfătuit-o să se întoarcă acasă. Când a ajuns fata acasă, pânza era albă ca și neaua. Batrânei Dochia nu i-a venit să își creadă ochilor. Văzând floarea roșie, prinsă în părul fetei, Dochia a crezut că primăvara a revenit și a plecat cu turma de oi pe munte. Urcând muntele, vremea s-a făcut frumoasă, așa că Dochia a renunțat, pe rând, la cojoacele pe care le purta. Când a ajuns în vârf, vremea s-a transformat în vifor și atunci i s-a arătat Mărțișor întrebând-o: "Vezi cât de rău este să stai în frig și umezeală tu, cea care ți-ai obligat fiica să spele haine în râul înghețat?" După care a dispărut. Bătrâna a rămas singură pe munte, a venit gerul și oile au fost transformate în pietre. De atunci roșul și albul simbolizează lupta între bine și rău, între iarnă și primăvară.
O altă variantă a mitului este "Traian și Dochia" despre care celebrul critic literar George Călinescu spunea că este "rezultatul unei întregi experiențe de viață a poporului român". Se spune că Dochia ar fi fost fiica regelui dac Decebal, de care s-ar fi îndrăgostit Traian, cuceritorul Daciei. Urmărită fiind de trupele lui Traian, aceasta s-a ascuns pe muntele sacru, Ceahlău, împreună cu oile sale. Acolo aflată, a fost ajutată de Sfânta Maria, care a transformat-o atât pe ea cât și pe turma ei de oi într-un complex de stânci. Rocile se pot observa și astăzi pe muntele Ceahlău și sunt o mărturie vie a acestui mit românesc.
Legenda Soarelui
Cu privire la simbolul marțișorului circulă și alte legende. Una dintre ele povestește cum a fost odată ca niciodată, o vreme în care Soarele întruchipat într-un bărbat chipeș obișnuia să coboare pe pământ pentru a dansa hora în sate. Știind care este noua pasiune a Soarelui, un dragon l-a urmarit și într-una dintre aceste incursiuni pe pământ, l-a rapit și l-a aruncat într-un beci, în castelul său.
Păsările au încetat să cânte, iar copiii nu mai puteau să râdă, dar nimeni nu îndrăznea să-l înfrunte pe dragon. Într-una dintre zile, un tânăr curajos a decis să coboare în beci și să salveze Soarele. Majoritatea oamenilor l-au însoțit, dându-i tânărului din puterea lor, pentru a reuși să învingă puternicul dragon. Călătoria sa a durat trei anotimpuri: vara, toamna și iarna. La sfârșitul ultimului anotimp, tânărul a reușit să găsească castelul dragonului, unde era întemnițat Soarele și a inceput lupta, care a durat zile în șir până când a reușit să-l învingă pe dragon. Deși tânărul se afla la capătul puterilor sale, din cauza rănilor cauzate în timpul acestei lupte, a eliberat Soarele, reușind să facă fericiți pe toți cei care-și puseseră ultimele speranțe în el. Natura a reînviat, oamenii au început să zâmbească din nou, doar flăcăul nu a mai apucat să vadă primăvara venind. Sângele cald din rănile sale cădea pe zăpadă. În timp ce zăpada se topea, flori albe, numite ghiocei, mesageri ai primăverii, răsăreau din pământul desțelenit. Când ultimul strop de sânge al tânărului s-a scurs pe zâpada imaculată, a murit fericit că viața sa a servit unui scop atât de nobil.
De atunci oamenii obișnuiesc să împletească doi ciucuri: unul alb și altul roșu. La începutul lunii martie, bărbații oferă această amuletă, numită mărțișor, fetelor pe care le iubesc. Culoarea roșie reprezintă dragostea pentru tot ceea ce este elegant și rămâne simbolul sângelui bravului tânăr, iar albul simbolizează puritatea, sănătatea și ghiocelul, prima floare care apare primăvara.
Legenda Primăverii
O altă legendă moldovenească spune că odată într-o luptă cu o vrăjitoare de iarnă care nu voia să cedeze, frumoasa doamnă Primăvară și-a tăiat degetul și câteva picături din sângele ei au căzut pe zăpada care s-a topit. Mai tarziu în acest loc a crescut un ghiocel și în acest fel primăvara a câștigat în fața iernii.
Acum că am aflat așa de numeroase despre frumusețile acestei sărbători a primăverii din România, nu putem spune că nu ar exista și în alte țări astfel de tradiții, despre care o să povestesc cu mult drag la următoarea ocazie… Ceea ce sigur știm este că nu există doar țări în care sosirea primăverii se sărbătorește prin marea de flori, ci există și țări care sărbătoresc acest eveniment deosebit prin zgomotul care este făcut spre a speria iarna și a lăsa loc primăverii să apară. Altele sărbătoresc prin îmbrăcarea costumelor mascate care au scopul de a înfricoșa duhurile rele spre a le lăsa pe cele bune să ocrotească viitoarele recolte și câte și mai câte… Cum spunea vorba noastră din bătrâni:
„ câte bordeie atâtea obiceie“…
*GĂITÁN ~e n. Sfoară de bumbac, mătase, lână sau metal, cusută ca podoabă la obiectele de îmbrăcăminte sau de mobilă; ceapraz; șnur; șiret.
Carmen Schmidt (Loreley), 27 februarie 2008 _________________ SITUL OFICIAL AL ASOCIATIEI CULTURALE "POESIS MOLDAVIAE" www.poesis-moldaviae.ro |
|