 |
|
 |
|
andrada Junior

Data inscrierii: 05/Oct/2009 Mesaje: 4
|
|
 |
|
 |
|
Trimis: 16/11/2009 14:37 Titlul subiectului: Experiment |
|
|
(fragment de proza "Autobiografica")
Experiment!!!
Trăim în secolul 21 şi mare parte dintre noi am devenit dependenţi de comunicarea prin mijloacele cele mai moderne. Dar câţi dintre noi au forța să discearnă practic între comunicarea virtală şi comunicarea reală, comunicarea faţă în faţă cu masculul de dialog, privindu-se ochi în ochi şi având certitudinea că, cel puţin ne ascultă cuvintele, privat de a mai lua în calcul dacă le înţelege şi mai ales , cu semnificaţia cu care noi am transmis-o....
Am transformat prea grăbiţi, uneori prea comozi, nu mai dăm importanţă gesturilor mărunte şi cuvintelor care ar putea asigură fericire partenerului nostru. Lucrurile şi gesturile mici sunt cele care dau cea mai mare însemnătate unei relaţii. Descoperim în lumea virtuală persoane cu care credem că suntem în rezonanţă, cărora, sub ”protecţia” monitorului le împărtăşim bucuriile şi tristeţile, clipe mai plăcute sau mai triste din viaţa noastră, ni se pare că asta ne eliberează de noi înşine, de frustrările, dorinţele şi visele neîmplinite. Şi comunicarea virtuală, vrem sau nu vrem, devine un scut între noi şi iubitul real, din viaţa de zi cu zi, partenerul de lângă noi; îi spunem vorbe frumoase din dorinţa de a nu-şi da seama că de fapt îl minţim şi ii spunem ce ar vrea să audă sau ce credem că i-ar face bine să audă dar nu ne gândim nici o clipă că soțul nostru îşi dă seama că minţim, că devenim falşi. Dacă o astfel de experienţă trăită în societatea virtuală ar trebui, în mod natural să îmbunătăţească o relaţie de cuplu în mulțimea reală, asta nu se întâmplă decât în foarte puţine cazuri. Tentaţia de a întâlni persoana de dincolo de monitor devine din ce în ce mai arzătoare; şi de aici se pot naşte drame de ambele părţi. Nu ştiu cum s-ar putea trăi cu sentimentul vinovăţiei, cum ar putea fi acesta mascat astfel încât partenerul să nu-l simtă. Şi asta pentru că suntem oameni, avem sentimente şi senzații pe care, oricât ne-am strădui, nu le putem ascunde.
Vă rog, puteţi să râdeţi de aceste vorbe... credeţi că-s pure invenţii; dar haideţi să facem fiecare dintre noi un experiment, un simplu exerciţiu de sinceritate cu noi înşine şi să încercăm să ne vedem prin ochiinoştri, prin ochii celorlalţi, celor dragi de lângă noi; veţi spune că exerciţiul poate fi macabru dar, este poate cel mai psihologic, profesionist şi realist exerciţiu (să ştiţi că nu-mi aparţine „invenţia”). Am să vă spun în ce constă acest lucru: mergeţi la cimitir, căutaţi un mormânt proaspăt şi imaginaţi-vă că pe crucea de la căpătâi este scris numele vostru. Şi încercaţi să vă scrieţi propriul necrolog. Dar cu toată sinceritatea. Abia atunci veţi vedea cât de mult contează lucrurile mărunte din viaţa fiecăruia. Puneţi-vă întrebări pertinente şi răspundeţi sincer la ele: am fost un soţ sau o soţie bună? Au simţit copiii mei că am fost un tată bun sau o mamă bună? Atunci îndată ce spuneam partenerului te iubesc, o făceam cu toată sinceritatea sau doar de dragul de a crede că se simţea bine auzind aceste vorbe? Am fost o persoană iubită de cei din jur? Am fost un prieten de nădejde sau am afişat făţărnicie şi dezinteres pentru ceilalţi? Am oferit toată iubirea şi toată dragostea, tot respectul, toată afecţinea şi tandreţea persoanei iubite? I-am înşelat oare aşteptările? .... şi câte alte zeci sau sute de întrebări ar putea să-şi afle răspunsul de la fiecare dintre noi.... şi abia apoi, ulterior acest experiment putem să ne autoevaluăm şi să schimbăm la noi şi în noi tot ce ar necesită schimbat în raport cu cei printre care trăim. Ştiu că nu-i uşor. Avem nevoie de curaj pentru aceasta. Dar ce-i curajul de fapt? Şi cine sunt cei curajoşi? Se spune că :” A avea curaj nu înseamnă să nu-ţi fie frică. A avea curaj înseamnă să faci ceea ce trebuie să faci chiar dacă îţi este frică” . Curaj!! _________________ intre vis si uitare este realitatea..... |
|